Președintele Iuliu Mureșan nu a trecut încă peste semieșecul de la Brașov.
„Este normal să fiu dezamăgit deoarece am făcut numai egal la Brașov și ne-am îndepărtat de primul loc. În plus, am jucat destul de slab în prima repriză, când echipa lui Răzvan Lucescu ne-a dominat. În repriza a doua, după schimbările de la pauză, am arătat o altă față, de aveam puțin mai mult noroc puteam să câștigăm”, a zis Mureșan.
El crede în continuare în șansele CFR-ului la titlu. „Normal că mai avem șanse, sunt prostii că titlul este compromis. Acum trebuie să batem în mod obligatoriu în cele trei partide care mai sunt în acest tur. Cred că vom reduce diferența față de primul loc dacă vom obține nouă puncte în ultimele etape. Oricum, în retur sunt șanse foarte mari ca să recuperăm distanța față de lider. Orice este posibil, nouă puncte se pot recupera”, a mai declarat acesta. Penescu vrea să bată CFR-ul Cornel Penescu, finanțatorul formației FC Argeș, cea care va juca duminică în Gruia, debordează de optimism. „Clujul e în urma noastră și acolo o să rămână. Noi vom merge în Ardeal să cîștigăm. Eu am pus obiectiv locurile 1-7, deci nu este o surpriză poziția din clasament. La Pitești avem o industrie de fotbal și oferte vin tot timpul pentru jucători tineri”, a spus Penescu.
„Trebuie să batem tot până la finalul acestui tur. Avem în continuare șanse la titlu” – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER